PROFESOR ANGHEL RĂZVAN / COLEGIUL TEHNIC ”ION HOLBAN”, IAȘI

Evaluarea în învățământul preuniversitar între modern și tradițional


 Ca un om care are 22 de ani de lucru în învățământ special, spun că evaluarea elevilor e o continuă adaptare, zilnică uneori, la ce poate face sau nu un elev. Pentru că plaja evaluării în această zonă este uriașă, de la elevi care știu să acceseze internetul și să obțină informații foarte noi dintr-un domeniu, cu care să vină și să arate ce bine s-au pregătit, la elevi cu probleme de sănătate grave, care sunt obișnuiți să răspundă la întrebări directe din gesturi care marchează DA sau NU. 
 În funcție de grupul de elevi cu care interacționează, profesorul știe, mai ales după testarea inițială dar și observând progresul/ regresul elevului din timpul anului școlar, cât de complexă poate fi evaluarea pe care o face la o clasă. Mai ales că în sistemul de învățământ special o clasă de 10 elevi e uneori ușor de verificat. Cei cu nivel foarte bun ies rapid în evidență și chiar dacă sarcina dată este complexă, au capacitate de a rezolva destul de rapidă. Mai ales dacă handicapul este locomotor în principal, deci nu afectează inteligența copilului, gradul de comunicare în rezolvarea sarcinilor date pentru evaluare este unul ridicat și copilul respectiv are satisfacție mare când termină de rezolvat exerciții grele sau de explicat situații complexe, specifice unui nivel mai înalt de pregătire. 
Următoarea categorie, în multe cazuri majoritară, e cea a copiilor cu ritm normal de învățare, copii care sunt în general mulțumiți cu sine și răspund de obicei pe ideea ce le-a fost cerută, fără a avea elemente suplimentare. Există uneori aici un grupuleț de elevi cu tendință de creștere, care vor să facă mai mult, dar asta apare mai ales când există o asociere (colegi de bancă, fac împreună teme, sunt prieteni și se verifică unul pe celălalt) astfel că cel mai bun ridică și nivelul celuilalt. 
Dacă mai demult elevii erau obișnuiți cu realizarea unor sarcini scrise de tip referat pentru o evaluare mai complexă, acum dorința lor de a folosi telefonul sau laptopul în realizarea sarcinilor face ca și profesorul să poată cere pentru evaluarea unei lecții sau a unui capitol, de la elevii care pot face acest lucru, o prezentare powerpoint a lecției sau a unei părți din ea. Sau utilizarea altei aplicații pentru tema de lucru. La care elevul să vină când prezintă și cu informații suplimentare astfel încât să se vadă că a avut acces la anumite cărți sau site-uri în realizarea documentului și că înțelege ceea ce prezintă, nu e o înșiruire seacă de lucruri despre care altfel nu mai știe nimic și e – în aceste situații – de multe ori munca altcuiva asumată de respectivul elev. 
Tot în acest registru modern, la o prezentare de fapte/ lucruri de pe videoproiector, elevul poate fi încurajat să asocieze, să separe, să explice alegerile făcute la final astfel încât să se vadă criteriile gândirii sale în realizarea sarcinii. Sau să vorbească despre lucrurile pe care le vede în contextul lecției învățate și al altor noțiuni știute despre subiectul prezentat. 
Dacă e de exemplu o personalitate istorică prezentă și în literatura pe care a citit-o pentru lecțiile de limba română, el poate face o prezentare și a personajului literar respectiv, cu luminile și umbrele arătate de scriitor. Iar acest stil complex în care acel elev poate rezolva sarcina dată e în multe cazuri un bonus pe care îl obține și care ridică nota. Iar dacă unii elevi au trac când e vorba de evaluarea tradițională, acesta dispare în bună măsură când e vorba de a prezenta ceva cu ajutorul unui dispozitiv familiar lui. Elevul se simte stăpân și pe dispozitiv și pe informațiile obținute cu ajutorul lui, este combativ și polemic cu colegii de clasă mai ales când e vorba de a confrunta surse diferite cercetate de ei și aici profesorul trebuie să devină mediator și să indice care e sursa mai bună și de ce. 
Cel puțin pe disciplina istorie – pe care am predat-o 20 de ani – modalitățile de evaluare sunt foarte variate. De la a scoate elevul la hartă, pentru a marca țările despre care vorbește, la a prezenta personalitățile din lecție pe suport electronic. De la a face powerpoint cu cele 7 minuni la a arăta cu grafice creșterile și scăderile unor perioade istorice. Din a prezenta lecturile sale despre Ștefan cel Mare sau despre Napoleon la a indica reflectarea în artă a unui personaj istoric de anvergura lui Ludovic al XIV-lea sau a lui Alexandru Ioan Cuza. Sau a da sarcini de lecție grupelor stabilite în clasă și a crea competiție între ele legat de cine găsește cele mai multe informații utile pentru realizarea planului lecției. A cere elevului să definească într-un cuvânt sau o frază un personaj sau un eveniment istoric. A confrunta eventual ideile lor despre același subiect și a le face să se armonizeze, corectând ceea ce trebuie îndreptat la ce au spus ei, percepțiile subiective. 
Dacă la începutul activității mele didactice evaluarea era o acțiune 100% ancorată în tradițional deoarece mijloacele electronice erau abia la început, azi evaluarea elevului este realizată cu un evantai de tehnici, tradiționale și moderne, adaptate la posibilitățile lui. Cum am spus, există și elevi care pot răspunde doar cu DA și NU. Există elevi care sunt evaluați în scris pentru că au mari dificultăți de vorbire dar se descurcă bine să scrie. Și marea parte a elevilor, care văd evaluarea ca pe o provocare de a găsi resurse și surse de informare cu care să obțină punctaje foarte bune, aprecieri ale profesorului, ale comisiei prezente dacă e cazul și ale colegilor de clasă sau de concurs. 
La nivelul acestor elevi și profesorul e provocat să vină frecvent cu lucruri noi care să facă atât lecția – partea de prezentare a ei – cât și evaluarea, un exercițiu de provocare a inteligenței elevilor, astfel încât împreună să realizeze un tot frumos, o echipă unită. Pentru că dacă la început stilul autoritar făcea ca ora să fie confruntarea a două tabere care se vedeau opozabile, azi realizarea întregii activități ca un întreg, ca o echipă care lucrează în beneficiul comun al tuturor a creat legături mai bune clasă – profesor, a făcut mai puternice relațiile dintre elevi pentru munca în echipă sau pentru realizarea comuniunii dintre ei.