ANDRONIC GHEORGHE NELU / ȘCOALA GIMNAZIALĂ CACICA

Evaluarea în învățământul preuniversitar

Strategiile sau formele de evaluare se stabilesc având  în vedere următoarele criterii: timpul de realizare a predării / învăţării, cantitatea de informaţie sau experienţă evaluată şi funcţiile pe care actul de evaluare le îndeplineşte.


 În funcţie de axa temporală rezultă tipurile: evaluare iniţială, evaluare paralelă sau concomitentă cu predarea (acesteia putându-i-se atribui şi denumirea de evaluare continuă) şi evaluarea finală.
 În funcţie de cantitatea de informaţie se disting: evaluarea parţială sau secvenţială şi evaluarea globală.
 Prin cumularea celor două criterii amintite anterior cu criteriul funcţiilor evaluării rezultă trei tipuri sau strategii de evaluare: evaluarea iniţială (sau predictivă), evaluarea formativă (continuă) şi evaluarea sumativă (cumulativă)
		     
Evaluarea iniţială se efectuează la începutul unei activităţi de instruire (ciclu şcolar, an şcolar), din raţiuni diagnostice şi predictive, urmărindu-se sondarea premiselor cognitive şi atitudinale 	(interese, motivaţii), necesare asimilării noilor cunoştinţe. Informaţiile obţinute orientează activitatea cadrului didactic în trei planuri: modul de predare-învăţare a noilor conţinuturi, oportunitatea unui program de recuperare pentru întreaga clasă; măsuri de sprijin şi de recuperare pentru unii elevi (I. T. Radu). 
 Evaluarea formativă sau continuă este centrată pe procesul de predare-învăţare (M. Scriven), se desfăşoară pe tot parcursul unui itinerar pedagogic, este frecventă şi îi permite elevului să se orienteze asupra propriului nivel, să-şi remedieze erorile şi lacunele imediat după apariţia lor şi înainte de declanşarea unui proces cumulativ (B. S. Bloom); este un demers de tip diagnostic, un feedback pentru profesor şi elev (G. de Landsheere), urmărind să asigure progresul fiecărui individ angajat într-un proces de învăţare (Scriven, G. Scallon, 1988). 
 Evaluarea sumativă sau cumulativă este o evaluare finală şi externă (M. Scriven) care constă într-o apreciere de ansamblu a schimbărilor survenite ca urmare a implicării subiectului într-o activitate de formare (G. Meyer) şi urmăreşte clasarea, certificarea sau atestarea progreselor elevilor.

Metode de evaluare
Metode de verificare (măsurare) Iată o prezentare selectivă a metodelor de verificare a rezultatelor elevului, limitată la cele care interesează în prim plan în învăţământul preuniversitar.
1. Verificarea orală curentă
2.Verificarea scrisă curentă 
3. Verificarea periodică prin teză 
4. Testul docimologic. 

4.1. Testele obiective 
4.1.1.Teste cu itemi tip înlocuire-completare.
4.1.2. Teste cu itemi de tip selectare. 

5 Probele practice 
6. Examenele

 Metode alternative de evaluare: 
1. Investigaţia – este o posibilitate pentru elev de a aplica in mod creator cunoştinţele ; este limitată la o oră de curs; solicită elevul la îndeplinirea unei sarcini de lucru complexe, pe baza unor instrucţiuni precise, în care îşi poate demonstra un întreg complex de cunoştinţe şi capacităţi; urmăreşte formarea unor tehnici de lucru în grup şi individual. 
2. Referatul reprezintă o altă metodă de evaluare prezentă sub două forme: de investigaţie ştiinţifică independentă (bazat pe descrierea demersului unei activităţi desfăşurate în clasă şi pe analiza rezultatelor obţinute într-o activitate) şi referatul bibliografic (bazat pe o informare documentară, bibliografică).  Referatul poate fi notat pentru redactare şi pentru prezentare şi poate fi realizat individual sau în grup.
3. Proiectul – activitate mai amplă ce permite o apreciere complexă a învăţării, ajutând la identificarea unor calităţi individuale ale elevului. Deşi implică şi o parte de studiu individual în afara clasei, această activitate este foarte motivantă pentru elevi. 
4. Portofoliul – instrument de evaluare complex ce include experienţa şi rezultatele obţinute prin celelalte metode de evaluare, urmărind progresul global efectuat de elev. Poate cuprinde şi descrierea făcută de elev contextului de învăţare, propriilor ţeluri şi criterii de evaluare. Reprezintă un mijloc de a valoriza munca individuală a elevului şi acţionează ca un factor de dezvoltare a personalităţii. 
5.  Observarea sistematică a comportamentului elevului este o metodă complexă de evaluare care se bazează pe următoarele instrumente (Cucoş, 2002, p. 388): fişa de evaluare, scara de clasificare şi lista de control sau de verificare.
Fişa de evaluare trebuie să cuprindă orientativ următoarele elemente: date generale despre elev (nume, prenume, vârstă, climatul educativ din mediul de provenienţă), particularităţi ale proceselor intelectuale (gândire, memorie, limbaj, imaginaţie, atenţie, spirit de observaţie etc.), aptitudini şi interese, trăsături de afectivitate, trăsături de temperament, atitudini faţă de sine, de disciplina / obligaţiile şcolare, faţă de colegi; evoluţia aptitudinilor, atitudinilor, intereselor, nivelului de integrare. Elaborarea fişei este recomandată numai în cazul unor elevi cu probleme, iar în cadrul său se vor consemna doar aspectele semnificative.
Scara de clasificare indică profesorului frecvenţa cu care apare un anumit comportament. Scările de clasificare pot fi numerice, grafice sau descriptive şi conţin întrebări de tipul:
În ce măsură participaţi la discuţii? niciodată, rar, ocazional, frecvent, întotdeauna.
În ce măsură comentariile au fost în legătură cu temele discutate? Niciodată, rar, ocazional, frecvent, întotdeauna.
 Lista de control sau verificare indică profesorului faptul că un anumit comportament este prezent sau absent. Se prezintă sub forma unor afirmaţii  cărora li se ataşează un răspuns pozitiv sau negativ.
6. Autoevaluarea – este evaluarea efectuată de către elev asupra a ceea ce a realizat şi/sau asupra comportamentului său. Ajută elevii să-şi dezvolte capacităţile de autocunoaştere, să-şi valorizeze atât cunoştinţele cât şi atitudinile şi comportamentele. Poate fi realizată prin scări de clasificare şi grile de autoevaluare sau prin chestionare (Ex.: 1. prin rezolvarea acestei sarcini am învăţat…, 2. dificultăţi:…., 3. cred că mi-aş putea îmbunătăţi performanţa dacă:…, 4. lucrurile care mi-au plăcut la această activitate au fost:…, 5. activitatea mea poate fi apreciată cu nota:…). Alături de autoevaluare se poate utiliza şi coevaluarea care se realizează de către mai mulţi elevi.
	
Pentru ca metodele de evaluare, tradiţionale şi complementare, să fie funcţionale şi adecvate este necesară respectare unor condiţii:
 Adecvarea lor la caracteristicile celorlalte subsisteme care compun curriculumul şcolar, astfel încât evaluarea să-şi îndeplinească rolul de mecanism reglator;
 Metodele de evaluare să fie folosite într-o gamă cât mai largă, cu scopul de a-i pune pe elevi în situaţii cât mai variate de învăţare;
 Să aibă în vedere toate tipurile de rezultate şcolare (cunoştinţe capacităţi, competenţe);
 Să fie în concordanţă cu comportamentele evaluate;
 Să fie orientate pe cunoaşterea cât mai precisă şi cât mai completă a ceea ce ştiu şi, mai ales, a ceea ce pot să facă elevii, a dificultăţilor pe care aceştia le întâmpină în procesul de învăţare;
 Să se diminueze ponderea evaluării prin sondaj şi să fie promovată o evaluare continuă şi completă;
Actul evaluativ să reprezinte în esenţa sa o modalitate de cunoaştere a personalităţii elevului, de coparticipare a lui la propria evaluare.