ALBERT ALINA FLORENTINA / Liceul teoretic „David-Voniga” Girau

EVALUAREA- ÎNTRE TRADIȚIONAL ȘI MODERN


Evaluarea în educaţie are drept scop aprecierea efectelor unui demers pedagogic, în mod obiectiv şi prin mijloace ştiinţifice. Evaluarea controlează şi condiţionează dinamica clasei, încât putem spune că nu există învăţare eficientă fără evaluare. Ea acţionează în cadrul concret al clasei de elevi, folosind instrumente specifice pentru analiza progresului acestora în grup şi individual. În “Dicţionarul de pedagogie”, Schaub Horst defineşte evaluarea ca fiind “procesul care începe cu planificarea şi cu descrierea obiectivelor şi a conţinuturilor care vor fi controlate mai târziu” (2000, p.101).
Prin evaluare, profesorul verifică progresul elevilor; îşi identifică aşteptările în raport cu nivelul fiecărei clase şi îşi adaptează instrumentele de evaluare în funcţie de posibilităţile reale ale colectivului de elevi, apreciind progresul individual.

    În general, evaluarea performanţelor elevilor are următoarele funcţii:
•	funcţia socială a evaluării constă în faptul că verificarea, măsurarea şi evaluarea pregătirii elevilor au o semnificaţie socială în sensul că oferă organelor de decizie probabilitatea de a se pronunţa asupra eficienţei sistemului de învăţământ şi de a lua măsuri pentru îmbunătăţirea lui;
•	funcţia pedagogică a evaluării constă în cunoaşterea performanţelor obţinute de elevi, a lipsurilor înregistrate precum şi a cauzelor acestora. Pentru elevi, verificarea şi aprecierea sistematică a rezultatelor şcolare exercită o puternică influenţă asupra dezvoltării lor psihice, le stimulează activitatea de învăţare, le cultivă interesul şi le formează aptitudinile ;
•	funcţia motivaţională are rolul de a stimula activitatea de învăţare a elevilor prin valorificarea optimală a feed – back – ului pozitiv oferit de actul evaluativ în sine ;
•	funcţia de orientare şcolară şi profesională are rolul de a furniza informaţii utile elevilor în scopul alegerii unei forme corespunzătoare de învăţământ.
Metodele tradiţionale de evaluare, probel orale, scrise şi practice, sunt etichetate ca principale metode de evaluare ce domină încă în desfăşurarea actului evaluativ din învăţământul preuniversitar.Din păcate, accentul se pune, de cele mai multe ori, pe volumul cunoştinţelor asimilate şi rareori pe capacităţi, aptitudini, competenţe, descurajând formarea şi dezvoltarea la elevi a unor abilităţi şi aptitudini creative.
Metodele moderne în schimb oferă mai multă libertate de exprimare elevului, asimilarea cunoștințelor este mai facilă. Alternativele oferite constituie opţiuni metodologice şi instrumentale care îmbogăţesc practica evaluativă evitând rutina şi monotonia. Valenţele formative le recomandă susţinut în acest sens. Este cazul, în special, al investigaţiei, al proiectului şi al portofoliului, al hărţilor conceptuale care în afara faptului că reprezintă importante instrumente de evaluare, constituie în primul rând sarcini de lucru a căror rezolvare stimulează învăţarea de tip euristic.
Ca și concluzie, elevii îndrăgesc evaluarea prin folosirea metodelor modern, deoarece presupun mai multă implicare,se simt valorizați și au o atitudine pozitivă față de evaluare.


Bibliografie:

- Dictionnaire de pedagogie, Paris: Larousse, Bordas, 1996 OPREA C-L. 
- Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2003 NICOLA I. (2001)
 – Tratat de pedagogie scolara , Editura Aramis Bucureşti SCHAUB H.; ZENKE K.G. - Dicţionar de pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2000